Sarmale tradiționale de porc în foi de varză acră

Porții: 40 sarmale

Timp de pregătire: 60 minute

Timp de gătire: 3 ore

Ingrediente

  • 700 grame de carne tocata de porc
  • 1 ceapa medie
  • 100 grame de orez (o ceasca)
  • 3 linguri de pasta de rosii sau 150 ml suc de rosii
  • 1 legatura de marar
  • 2 verze acre
  • Piper macinat si boabe
  • Boia dulce de ardei
  • Foi de dafin
  • 2 linguri de ulei

Sfatul Periș pentru tipul de carne folosită: dacă vă doriți sarmale mai slabe, alegeți pulpa; iar dacă sunteți fanii sarmalelor suculente alegeți piept de porc.

Pasul 1: Pregătirea verzei

Varza se desface în foi, se spală, și dacă e nevoie, se pune într-un castron cu apă pentru ca aceasta să-și reducă gustul prea sărat și acru. După 15 minute, se curăță de cotoare, iar foile se așază pe o farfurie.

Pasul 2: Pregătirea umpluturii

Se spală orezul bine și se lasă 3 minute în apă. Ceapa se curăță, se toacă mărunt și se călește puțin în ulei încins. După câteva secunde, se adaugă orezul. Ingredientele se călesc împreună timp de 2 minute amestecând continuu și se adaugă o lingură de pastă de roșii. Se amestecă, iar apoi se stinge totul cu un pahar de apă. Ingredientele se lasă să fiarbă, iar când orezul începe să se umfle și sosul scade, se oprește focul. Se lasă să se răcească și după se amestecă bine cu carnea tocată, sare, piper și boia dulce.

Pasul 3: Rularea

Se întinde o foaie de varză în palmă și se așază aproximativ o lingură de compoziție în mijlocul acesteia (țineți cont și de mărimea foii). Rulați foaia în jurul cărnii și acoperiți și capetele sarmalei. Atenție: nu rulați foarte strâns sarmalele, pentru că în timpul fierberii acestea își vor mări volumul și în cazul în care sunt prea strânse vor pocni.

Pasul 4: Fierberea

Întăi de toate, puneți pe fundul oalei o lingură de ulei, 2-3 frunze de varză și un strat subțire de varză tocată mărunt. Apoi, pe măsură ce rulați sarmalele, așezați-le în cratiță în forma circulară, presărând după fiecare strat câteva bucăți de afumătură și o lingură de bulion diluat într-o ceșcuță mica de apă.

Când ajungeți la ultimul strat de sarmale procedați la fel: presarăți varza tocată mărunt și o lingură diluată de bulion. Puneți apa în oală cât să depășească cu 2 cm sarmalele.

Iar după ce ați așezat cratiță, urmează cea mai importantă etapă: fierberea. Puneți deasupra sarmalelor o farfurie și un capac și porniți aragazul la foc mijlociu pentru 30 – 40 de minute.

 

Dacă pe parcurs scade apa, completați. După aceea, se bagă la cuptor la foc mic și se mai lasă până când sunt gata, cel puțin 2-3 ore.Când au trecut 2 ore de fiert, scoateți o sărmăluță pe farfurie și gustați. Dacă orezul este încă tare, mai lăsați să fiarbă. Dacă nu, înseamnă că sarmalele sunt gata!

 

Periș vă urează poftă bună!

Alte rețete care te-ar putea inspira:

Porții: 24 chiftele

Pregătire: 20 minute

Gătire: 30 minute

Porții: 4 portii

Pregătire: 10 minute

Gătire: 10 minute

Porții: 6 portii

Pregătire: 60 minute

Gătire: 90 minute

Porții: 6 portii

Pregătire: 15 minute

Gătire: 90 minute

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și pentru a ne analiza traficul. Vă rugăm să decideți dacă sunteți dispus să acceptați cookie-uri de pe site-ul nostru.